Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat, joi, că Franţa are dovezi că regimul de la Damasc a comis atacul chimic din oraşul sirian Douma, adăugând că va decide dacă va ataca Siria doar când va avea toate informaţiile necesare, informează site-ul agenţiei de presă Reuters, citat de Mediafax.”Echipele noastre au lucrat la asta toată săptămâna şi vom lua o decizie atunci când vom considera că va fi folositoare şi eficientă”, a declarat preşedintele francez.Macron a precizat că Parisul a stabilit că regimul Bashar al-Assad a folosit arme chimice în oraşul sirian Douma la data de 7 aprilie.În acelaşi context, preşedintele american Donald Trump a avertizat Rusia, miercuri, că va desfăşura acţiuni militare în Siria, acuzând Moscova pentru susţinerea preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi ca reacţia la atacul chimic atribuit regimului de la Damasc în urma căruia au murit peste 70 de persoane.