Panică aseară la blocul IIRUC din centrul municipiului Suceava, în apropiere de Poşta Română, după ce un imobil a luat foc. Este vorba de un apartament situat la etajul I, care a fost cuprins de flăcări cel mai probabil de la o ţigară.

Fumul dens a creat panică printre locatarii blocului, care au sunat de urgenţă pentru a solicita ajutorul echipajelor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava. Două persoane, un copil şi un adult, au avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a fi evacuate din imobil. Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar două dintre ele au fost transportate la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

În afara celor două persoane care au fost evacuate cu ajutorul pompierilor, alte 23 de persoane, printre care şi 4 copii au reuşit să iasă singure.

La faţa locului au fost trimise două autospeciale cu apă şi spumă ale Detaşamentului de Pompieri Suceava, dar şi un echipaj SAJ pentru acordarea primului ajutor medical.