Mai multe camioane, autocare, microbuze şi maşini mici au plecat în această dimineaţă din Suceava pentru a protesta în faţa Guvernului României faţă de lipsa de autostrăzi în zona Moldovei. Punctul de plecare în marşul motorizat către capitală a fost ieşirea din Suceava spre Fălticeni, pe E 85, acolo unde peste 100 de autoturisme s-au adunat pentru a participa la protest, unele dintre acestea având pe ele mesajul „Bucovina vrea autostradă”.

Printre cei care s-au alăturat protestului s-au numărat şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur şi primarul Sucevei, Ion Lungu.

Înainte de a pleca alături de protestatari, Gheorghe Flutur a ținut să precizeze că acest marș este organizat pentru a atrage atenția autorităților centrale că și zona Moldovei este o regiune a României, care are nevoie de drumuri rapide și autostrăzi. „Drumul de la Suceava la Bucureşti este proiectat a fi modernizat, dar deocamdată numai pe hârtie. Nu s-a făcut nimic. Avem nevoie de un drum rapid, o autostradă. Şi în Anul Centenar trebuie să aducem aminte că şi Bucovina s-a unit cu ţara, şi Cernăuţi are nevoie de legătură cu Bucureşti, şi Iaşi are nevoie de o legătură cu Bucureşti. Susţinem drumul expres să înceapă rapid pentru că bani europeni sunt, și vorbim aici de drumul Siret - Suceava - Bucureşti. Şi susţinem autostrada care să lege Iaşi de Târgu Mureş, care să lege zona Moldovei de Ardeal şi de Occident, aşa cum se întâmplă în alte zone. De ce în alte zone se poate, de ce în Ardeal şi în Sud se construiesc autostrăzi şi doar Moldova este o zonă uitată. Este un apel către guvernanţi pentru că fonduri sunt. Trebuie doar voinţă politică, să ne acorde fonduri, pentru că altfel, din punct de vedere economic, diferenţa dintre Moldova şi Ardeal va creşte. Şi va creşte în favoarea celorlalţi iar noi vom rămân în urmă. Nu mai vrem să fim doar exportatori de forţă de muncă, nu mai vrem să fim o zonă săracă, ultima din Europa. Vrem şi avem nevoie de autostrăzi pentru Moldova, pentru Bucovina”, a declarat președintele CJ Suceava.

La rândul său, primarul Ion Lungu a atras atenția asupra faptului că lipsa de drumuri rapide și autostrăzi în județul Suceava, Moldova, îi va îndepărta pe posibilii investitori care vor să vină în această zonă a țării.

„Fără această autostradă, fără acest drum rapid Moldova, Suceava, Bucovina, vor rămâne în continuare izolate. Suntem condamnaţi la subdezvoltare dacă vreţi. Indiferent câte eforturi am face noi autorităţile locale fără aceste drumuri, fără această infrastructură nu vom putea atrage investitori aici în zona noastră, în Bucovina, în Suceava. Sunt oportunități, sunt fonduri europene. Eu cred că trebuie profesionalism din partea Guvernului şi cred că vom reuşi în cele din urmă, prin acţiunile pe care le facem, democratic, civilizat, să sensibilizăm factorii de decizie în aşa fel încât să fim prinşi la modul real cu finanţare pe drumul rapid Suceava  - Bucureşti şi pe autostrada de la Iaşi la Târgu Mureş”, a spus Ion Lungu.

Protestatarii din toate județele Moldovei vor să ajungă astăzi, la ora 17:00, în fața Guvernului României pentru a solicita urgentarea proiectelor pentru construcția de autostrăzi.