Record de note de 10 la examenul de definitivare în învăţământ, testare obligatorie în cariera didactică. Zece dintre cei peste 300 de profesori din judeţ care au susţinut, săptămâna trecută, proba scrisă a examenului au fost notaţi cu nota maximă, rezultatele tezelor fiind făcute publice marţi, 24 iulie, pe www.definitivat.edu.ro. La disciplina educație fizică și sport, trei candidați au obținut nota maximă: Vasile Costel Boca (Școala Gimnazială "Ion Creanga" Suceava), Andreea Gabriela Lazăr (Școala Gimnaziala "Ștefan cel Mare" Putna), Cezar Marian Lucaci (Colegiul Național "Petru Rareș" Suceava). Pentru educatoare, au obținut nota 10 candidatele Maria Lazăr (Grădinița cu Program Prelungit ”Sfântul Ioan Cel Nou de la Suceava” Suceava) și Andreea-Mihaela Teleagă (Școala Gimnaziala "I. G. Sbiera" Horodnic De Jos). Raluca Elena Cojoleancă (psihopedagogie speciala), de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă "Sf. Andrei" Gura Humorului, a primit tot nota maximă. Tot cu 10 au fost evaluate și tezele următorilor candidați: Oana Mihaela Buhă (asistență medicală generală) - Școala Postliceală Sanitară Suceava, Loredana Fulganu (limba germană) - Liceul Teoretic "Filadelfia" Suceava, Lăcrămioara Runcan (matematică) - Școala Gimnaziala "Academician H. Mihăescu" Udești și Elena Vasilica Secrieru (limba româna și matematică, învățământ primar în limba româna) - Școala Gimnazială Nr. 3 Baia. Pe 24 şi 25 iulie se înregistrează contestaţiile, între 25 şi 26 iulie are loc soluţionarea contestaţiilor, pe 27 iulie se afişează rezultatele finale. Nota de la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puțin 8 pentru promovarea examenului. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant şi poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.Reamintim că în județul Suceava, 319 cadre didactice au susţinut proba scrisă a examenului de definitivat. 30 de candidaţi au absentat de la examen, iar alți 20 s-au retras la o oră de la primirea subiectelor.