Cinci persoane au fost preluate de ambulanțe și transportate la spital după un accident în care au fost implicate două mașini, pe E 85, la Romănești.Accidentul s-a produs în jurul orei 16.00. Două Mercedesuri au intrat în coliziune violentă, una din mașini răsturnându-se în afara drumului. Ambulanțele ajunse la fața locului au găsit cinci victime, din care una în stare de inconștiență. La fața locului au intervenit două echipaje de descarcerare, o ambulanță SMURD și patru mașini ale Serviciului Județean deAmbulanță Suceava. Vom reveni cu detalii.
Accident grav, pe E 85, la Romănești
Cinci persoane sunt transportate la spital
Cinci persoane sunt transportate la spital

Comentarii