Poliţiştii de la Marginea au depistat un tânăr în vârstă de 18 ani care s-a urcat la volanul maşinii mamei sale şi a condus deşi nu are permis de conducere şi era şi băut. Iniţial, poliţiştii au avut de a face cu trei tineri care s-au aflat în maşina ajunsă în şanţ şi care apoi au fugit într-un lan de porumb.

În dimineaţa zilei de 6 iulie, în jurul orei 5.45, patrula de siguranţă publică de la Secţia Marginea, care era de serviciu, a fost sesizată prin 112 că un tânăr din  Horodnic de Sus s-ar fi urcat la volanul unui autoturism, neavând permis de conducere şi fiind sub influenţa alcoolului, şi se deplasează pe drumul Călugăriţa din Horodnic de Jos.

Poliţiştii s-au deplasat pe drumul comunal indicat, unde au găsit autoturismul pe care îl căutau, un VW, care intrase în derapaj şi era în şanţ.

Poliţiştii au observat trei tineri care erau lângă maşină şi care au fugit într-un lan de porumb.

Maşina era înmatriculată pe numele unei femei, astfel că în scurt timp s-a stabilit că la volan s-a aflat fiul acesteia, Vasile Litră, în vârstă de 18 ani, din Horodnic de Sus, care nu figurează ca posesor de permis de conducere pentru nici o categorie auto.

Tânărul a fost identificat în scurt timp şi pus să sufle în etilotest, rezultând concentraţia de 0,73 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

După audieri a rezultat că, în noaptea de 5 spre 6 iulie, tânărul a consumat în jur de 2 litri de bere, după care, fără permisiunea mamei sale, a luat cheile autoturismului din locuinţă şi s-a urcat la volan. El a ieşit la plimbare prin comună, mai luând alături încă doi amici. 

Poliţiştii au deschis dosar penal în acest caz pentru comiterea a nu mai puţin de trei infracţiuni: „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” şi ,,furt în scop de folosinţă“.