Un bărbat în vârstă de 71 de ani, din Gălăneşti, a avut parte de o moarte pe cât de tragică, pe atât de stupidă, după ce tractorul pe care îl manevra s-a răsturnat peste el, în timp ce încerca să scoată din rădăcină un trunchi de copac. Tragedia s-a petrecut vineri după-amiază, în jurul orei 17.30.

La acea oră, pompierii militari de la Rădăuți au fost alertați cu privire la un tractor răsturnat, pe un ogor din Gălăneşti, cu o persoană surprinsă sub utilaj.

Bărbatul a fost extras de sub tractor şi predat unui echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Suceava, care a încercat manevre de resuscitare. Din păcate, pentru bărbatul de 71 de ani nu s-a mai putut face nimic. După ce s-au aplicat manevre de resuscitare bărbatul a fost declarat decedat.

Din primele cercetări ale polițiştilor de la Secția Rurală Gălăneşti rezultă că bărbatul care a decedat, Ilie Şorodoc, se afla cu tractorul în grădina din spatele casei şi a încercat să scoată un trunchi de copac din rădăcină. În timpul manevrei, tractorul s-a răsucit şi s-a răsturnat. Cum vehiculul nu este prevăzut cu cabină, bărbatul a căzut pe sol şi a fost prins sub tractor. Şocul a fost mult prea puternic pentru ca bărbatul în vârstă de 71 de ani să aibă şanse de supraviețuire.

Cum tragedia s-a petrecut pe ogor, aceasta nu se încadrează la accident rutier.