Preşedintele Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 14-17 octombrie, o vizită de stat în Italia, prima după 45 de ani, el urmând să participe și la inaugurarea unei expoziții dedicate comemorării a 2000 de ani de la moartea poetului latin Ovidiu.„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 14-17 octombrie a.c., o vizită de stat în Republica Italiană, aceasta fiind prima vizită de stat din ultimii 45 de ani. (...) Duminică, 14 octombrie a.c., la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Președintele României va avea o întrevedere cu reprezentanți de marcă ai cultelor religioase ortodox, greco-catolic și romano-catolic. În cursul serii, Președintele Klaus Iohannis va participa la un moment simbolic al vizitei, cu încărcătură deosebită pentru relația bilaterală dintre cele două state – iluminarea Columnei lui Traian în culorile Drapelului României.”, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, remis MEDIAFAX.Totodată, Klaus Iohannis, va avea convorbiri oficiale, pe 15 octombrie, cu Președintele Italiei, Sergio Mattarella, pe teme legate de Parteneriatul Strategic Consolidat dintre cele două țări, precum și de cooperarea în plan european, internațional și securitar.„În cadrul dialogului, o atenție deosebită va fi acordată reconfirmării caracterului special al relației bilaterale, aprofundării Parteneriatului Strategic Consolidat, întăririi cooperării economice și rolului comunității românești din Italia. Va fi realizat, totodată, un schimb de opinii pe temele de actualitate ale agendei UE, inclusiv în contextul pregătirii exercitării Președinției române a Consiliului Uniunii Europene, precum și pe teme internaționale”, conform sursei menționate.De asemenea, cei doi Președinți vor participa la inaugurarea unei expoziții dedicate comemorării a 2000 de ani de la moartea poetului latin Ovidiu. Agenda șefului de stat român va mai include întrevederi oficiale cu Președintele Consiliului de Miniștri al Italiei, Giuseppe Conte, Președintele Senatului, Maria Elisabetta Alberti Casellati, și Președintele Camerei Deputaților, Roberto Fico.„La data de 16 octombrie a.c., Președintele României va participa la deschiderea Forumului de Afaceri România-Italia, eveniment menit să stimuleze dimensiunea economică a Parteneriatului Strategic Consolidat, în contextul în care, în 2017, valoarea schimburilor comerciale a fost de 14,6 miliarde euro, cea mai ridicată valoare înregistrată în istoria relațiilor comerciale româno-italiene. Cu o valoare estimată a schimburilor comerciale de peste 15,5 miliarde euro, în acest an, Italia este doilea partener comercial al României şi ocupă primul loc în topul investitorilor străini din punct de vedere al numărului de companii prezente pe piață, respectiv locul cinci în clasamentul investițiilor străine în economia noastră.”, se mai arată în comunicatul de presă.Președintele va avea, și la Roma, o întrevedere cu Primarul orașului, Virginia Raggi, urmată de o întâlnire cu reprezentanții comunității românești, cea mai numeroasă din afara graniţelor şi cea mai mare comunitate străină din Peninsulă. La întâlnire va participa și primar, Virginia Raggi, a conchis Administrația Prezidențială.