Astăzi, în etapa a 5-a, ultima din turul Diviziei Naționale de rugby, CSM Suceava s-a impus pe teren propriu, în derby-ul Bucovinei cu Rugby Club Gura Humorului, scor 28 - 0. La pauză a fost 7 - 0 pentru Suceava, după un eseu reușit de Nichiforiuc și o transformare fructificată de Dușacovschi. În partea a doua, gazdele au mai reușit trei eseuri, unul prin Florea și două prin Dușacovschi, ultimul fructificând și cele trei transformări.