Doi bărbaţi au fost prinşi la furat în magazine, în municipiul Suceava. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, marţi, la ora 11:50, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată cu privire la un furt dintr-un hipermarket. La faţa locului, în camera destinată agenţilor de pază, a fost identificat un bărbat în vârstă de 29 ani, din comuna Straja, care a intrat in incinta hipermarketului, de unde a sustras un încărcător pe raftul de electronice, fiind prins de agenții de pază. Prejudiciul în valoare 29,99 lei a fost recuperat, iar reprezentanţii magazinului nu se constituie parte civilă în procesul penal. A fost întocmit proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante pentru săvârșirea infracțiunii de „furt”. Tot marţi, la ora 16,45, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de un angajat al unui alt magazin cu privire la faptul că un bărbat a sustras o sticlă cu băuturi alcoolice din incinta magazinului. La faţa locului a fost identificat un bărbat în vârstă de 41 ani, din oraş Liteni, care a sustras din interiorul magazinului o sticlă de Stalinskaya de 200 ml, cauzând un prejudiciu de 13,19 lei. Acesta a fost condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor, unde a recunoscut comiterea faptei. Prejudiciul în valoare 13,19 lei a fost recuperat în totalitate. A fost întocmit proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante pentru săvârșirea infracțiunii de „furt”.