Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au anunțat trimiterea în judecată a unui polițist de la Fălticeni, pentru două infracțiuni de ultraj și refuzul de prelevare de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Dumitru Norocel, agent-șef principal la Poliția Municipiului Fălticeni, a fost trimis în judecată la mai puțin de o lună de la comiterea faptelor. Ce șochează în acest caz este atât că un polițist s-a transformat într-un huligan agresor, mai mult violențele fiind îndreptate către alți polițiști, colegi cu Norocel la Poliția municipiului Fălticeni. Procurorii au arătat în rechizitoriul de trimitere în judecată că pe 22 octombrie, în jur de ora 19.30, polițistul Norocel, aflat în timpul liber, a condus autoturismul personal pe un drum public din Fălticeni, circumstanţe în care a tamponat şi avariat un alt autoturism, parcat în mod regulamentar. După tamponare, polițistul a coborât din mașină și nu i-a permis celuilalt șofer să fotografieze avariile, după care a părăsit zona. Celălalt șofer implicat în tamponare a sunat la poliție, iar în scurt timp un echipaj format din doi oameni a ajuns la fața locului. Cei doi polițiști din echipaj au dat peste colegul lor, chiar în timp ce acesta încerca să-și parcheze mașina. Atât colegii cât și celălalt șofer au declarat ulterior faptul că Norocel mirosea puternic a alcool. În momentul în care polițiștii din echipaj i-au cerut lui Norocel să îi însoțească în mașina de serviciu, acesta a refuzat și a intrat în incinta blocului în care locuiește. Unul dintre agenții din echipaj l-a somat să se oprească, după care l-a prins de mână. A fost momentul care a declanșat prima reacția violentă a lui Norocel: „Inculpatul l-a lovit pe agentul de poliție în cauză cu palma în zona tâmplei, distrugându-i ochelarii de vedere”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Dumitru Norocel a fost încătușat și urcat în autospecială, fiind dus la sediul Poliției municipiului Fălticeni. Circul avea să continue și la sediul Poliției municipiului Fălticeni. Mai mult, la Spitalul Fălticeni, deși era încătușat,Norocel l-a lovit de mai multe ori pe același coleg cu piciorul, în zona tibiei stângi. „În plus, inculpatul l-a ameninţat pe agentul de poliţie cu moartea, cu acte de violenţă şi cu destituirea din funcţie, iar pe un alt agent de poliţie, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, coleg de echipaj cu primul agent de poliţie, l-a ameninţat cu destituirea din funcţie şi alte fapte păgubitoare cu consecinţe negative”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. În prezența medicului de gardă, inculpatul a refuzat să-i fie recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. Dumitru Norocel a fost readus la sediul Poliției Fălticeni, unde a continuat cu amenințările la adresa colegilor, au reținut procurorii. Polițistul agresat și-a scos certificat medico-legal din care rezultă că a suferit leziuni care au necesitat 2-4 zile de îngrijii medicale. Dumitru Norocel era încadrat pe postul de conductor de câini și a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv. Procesul în care polițistul va fi judecat pentru două fapte de ultraj și pentru refuz de recoltare a probelor biologice va începe la Tribunalul Suceava iar inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată.