Județul Suceava a primit 13 ambulanțe noi tip B - unitate mobilă de urgență
Dana HUMOREANU
Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) Suceava a primit 10 ambulanțe noi, tip B- unitate mobilă de urgență. Directorul SAJ Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, a declarat, marți, că nouă autospeciale sunt 4x2 și vor fi ridicate, vineri, 14 decembrie a.c., de la București, iar una este 4x4 și va fi ridicată luni, 17 decembrie a.c., de la Cluj. Alte trei ambulanțe tip B 4x4 vor intra în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava pentru SMURD și vor fi livrate tot vineri. „Este o gură mare de oxigen pentru noi. La Suceava n-am avut niciodată 10 ambulanțe B”, a declarat doctorul Lăzăreanu. Potrivit acestuia, luni va avea loc o ședință a Comitetului Director al SAJ, unde se va analiza numărul de kilometri al fiecărei autospeciale aflate în dotare și, în funcție de asta, se vor repartiza ambulanțele noi către substațiile din județ. În ceea ce privește ambulanțele SMURD, șeful ISU Suceava, col. Costică Ghiață, a afirmat că acestea vor fi repartizate la punctele de lucru cu cel mai mare rulaj, respectiv Suceava, Dolhasca și Vicov.După ce noile autospeciale vor ajunge la Suceava, urmează efectuarea procedurilor de verificare RAR, înmatriculare și de asigurare auto. Ambulanțele pentru SMURD sunt Volkswagen Transporter, iar cele pentru SAJ sunt marca Renault Master.
Comentarii