Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a fost pus de Mitropolitul Banatului să promită, la finalul unei slujbe, că va reabilita două case emblematice din oraș. “Vă legați astăzi să rezolvăm cele două case, domnule președinte?”, a spus ÎPS Selejan, iar Cionca a răspuns: “Ne legăm”.Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan, i-a solicitat șefului Consiliului Județean Arad să salveze cele două case emblematice pentru Marea Unire de la 1918 la finalul slujbei de sfințire a picturii din Catedrala Arhiepiscopală “Sfânta Treime” din orașul Arad, care a avut loc duminică.Astfel, Mitropolitul Banatului i-a chemat pe reprezentanții autorităților locale prezenți la slujbă să vină în fața altarului, iar președintelului Consiliului Județean Arad i-a cerut să facă un legământ.“Vă legați astăzi să rezolvăm cele două case, domnule președinte?”, a spus mitropolitul Banatului, iar Iustin Cionca a răspuns “Ne legăm”.ÎPS Ioan Selejan a făcut referire la casa în care s-a născut Vasile Goldiș, aflată în satul cu același nume, din comuna Beliu, și la casa lui Ștefan Cicio Pop, situată în centrul orașului Arad.La slujba de sfințire a picturii catedralei din orașul Arad au participat mii de oameni. Pictarea pereților lăcașului de cult a durat opt ani.