Banca Națională a României, în parteneriat cu Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava, organizează, în cadrul proiectului „Zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti”, o conferinţă dedicată reprezentanților mediului academic care activează în domenii economice.Conferinţa cu tema ”Aderarea la euro – informaţii şi percepţii” va fi susţinută de Ágnes Nagy, membru al Consiliului de administraţie al BNR.Printr-un dialog direct între reprezentantul BNR şi participanţi - doctoranzi şi cadre didactice din universitate – vor fi abordate subiecte de natură economică și financiară, clarificări ale fenomenelor bancare din România, din perspectiva provocărilor legate de aderarea României la zona euro.Lucrările conferinţei se vor desfăşura la sediul Universității ”Ştefan cel Mare” din Suceava şi vor fi deschise miercuri, 10 aprilie 2019, la ora 10:00, în Aula universităţii, Corp E.Alte informații privind proiectele educaţionale ale băncii centrale în anul 2019 sunt disponibile pe website-ul BNR, la secţiunea educaţie financiară.