Un tânăr care nu deţine permis de conducere a fost prins de poliţie după ce a fost înregistrat de radar circulând cu o viteză peste limita legală. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, duminică, la ora 23.30, în timp ce acționa pe DN 17, pe raza oraşului Frasin, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care circula cu viteza peste limita legală, însă conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție în funcțiune, fiind oprit pe strada Aleea Piatra Pinului. La volanul autoturismului, polițiștii au identificat un bărbat de 24 de ani din comuna Păltinoasa, care, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.