Președintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că s-a intrat în linie dreaptă pentru modernizarea a peste 75 de kilometri de drumuri judeţene, care traversează 11 localităţi, printr-un proiect în valoare de peste 30 de milioane de euro. Gheorghe Flutur a spus că proiectul vizează modernizarea drumurilor judeţene incluse în Proiectul axei rutiere strategice Suceava – Iași.Flutur a spus că în proiect sunt incluse patru tronsoane de drum din judeţul Suceava, respectiv DJ 208A Suceava – Ipotești – Bosanci – Udești – Liteni – Dolhasca; DJ 208 Dolhasca – Budeni – limita judeţul Iași; DJ 209C Suceava – Frumoasa – Liteni/Moara și DJ 209D Liteni/Moara – Zaharești – Stroiești – Costâna – Dărmănești.„După ce Consiliul Judeţean Iași, desemnat lider de proiect, ne-a predat azi documentaţia tehnică, s-a lansat procedura de achiziţie publică pentru încheierea contractelor de execuţie a lucrărilor, pe două loturi”, a explicat președintele CJ Suceava. El a declarat că primul lot cuprinde lucrări pe DJ 208 și DJ 208A, de la Suceava prin Ipotești, Bosanci, Udești, Liteni, Dolhasca, până la limita cu judeţul Iași, în timp ce în al doilea lot sunt DJ 209C si DJ 209D, de la Suceava prin Frumoasa, Liteni/Moara, Zăhărești, Stroiești, Costâna, până la Dărmănești.Flutur a precizat că proiectul, în valoare de 149,9 milioane de lei, adică peste 30 milioane de euro, este finanţat cu fonduri europene prin POR 2014-2020, Axa prioritară 6 – Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională și locală. „În 2016 am găsit un proiect foarte încâlcit, neadaptat la ghidurile finanţatorilor. Ne-am mobilizat și am depus primii proiectul, în noiembrie 2016. Însă lucrurile au trenat și chiar a trebuit să fim promotorii unor modificării legislative pentru a debloca proiectul, care și acestea au durat până au fost adoptate”, a precizat Gheorghe Flutur. El a spus că în sfârșit se poate intra în line dreaptă pentru realizarea lucrărilor de modernizare pe o lungime considerabilă de drumuri judeţene, pe tronsoane extrem de circulate, care traversează nu mai puţin de 11 localităţi.