Luni, 27 mai 2019, 15 elevi din clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială „George Voevidca” Câmpulung Moldovenesc, coordonați de către prof. diriginte Marcela Norocel și prof. Nistor Oltea, au experimentat timp de o zi statutul de angajat într-o companie sau o instituție, aflând mai multe informații despre profesii chiar de la cei care le practică.

În cadrul programului internațional Job Shadow Day, derulat de Junior Achievement (JA) România și școlile partenere, tinerii au ales profesioniștii din diverse domenii pe care

i-au urmărit „din umbră”, în funcție de meseriile pe care doresc să le practice ca adulți. Acest program educațional de orientare profesională este format dintr-o serie de evenimente locale și naționale, desfășurate în săptămâna „Școala Altfel”, implicând atât elevii din clasele 0 - X, care merg la locul de muncă al părinților, cât și elevii din clasele terminale de liceu (XI - XII), care merg în shadowing la companii și instituții locale. Toate acestea au scopul de a stimula curiozitatea tinerilor, de a îi motiva să învețe mai bine și să aplice ceea ce știu în comunitățile lor, sprijinind astfel dezvoltarea locală a acestora.

Trebuie precizat faptul că programul Job Shadow Day este implementat de 17 ani în România. Junior Achievement România este o organizație non-profit, având ca misiune dezvoltarea în România a programelor internaționale JA de educație antreprenorială, economică, financiară, orientare profesională, sănătate și viață activă și dezvoltarea abilităților pentru viață. 39 de țări din Europa și 123 de țări din toată lumea urmează programele JA. În România, acestea sunt urmate de peste 200.000 de elevi din peste 1.500 de școli publice, prin parteneriatul cu Ministerul Educației Naționale și cu susținerea financiară a comunității de afaceri. Mai multe informații pe www.jaromania.org.

Prin intermediul acestuia, elevilor li se oferă oportunitatea de a intra în contact cu mediul unui loc de muncă pentru a înțelege mai bine meseria, sarcinile, responsabilitățile, dar și abilitățile și competențele de care au nevoie pentru profesia respectivă. De asemenea, ei observă cum se desfășoară o zi de lucru obișnuită și cum trebuie să se pregătească pentru acea meserie.

Tinerii descoperă noi opțiuni de carieră și află cum pot răspunde la unele dintre cele mai grele întrebări: „Ce vreau să devin după ce termin școala?”,„Unde vreau să lucrez?”,„Care este cel mai potrivit loc de muncă pentru mine?”.

Pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări, elevii trebuie sprijiniți să înțeleagă ce fel de meserie le-ar putea aduce satisfacție și să ia contact încă din şcoală cu mediul profesional în care doresc să pătrundă.

Cadrele didactice care derulează activități de consiliere și orientare profesională beneficiază de materiale educaționale gratuite (Manualul Profesorului Job Shadow, Manualul Elevului Job Shadow, materiale auxiliare) oferite de Junior Achievement România.

La edițiile anterioare, elevii înscriși în program au descoperit meserii și profesii spre care s-ar putea orienta în viitoarea carieră profesională.

 

Prof. Nistor Oltea

Prof. Norocel Marcela