Tinerii din cadrul Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) au participat miercuri, 12 iunie, la acțiunea cu tema „Creativitatea și Leadership-ul”, desfășurată la Centrul Pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene.

Trainerul Daniela Nistor, o tânără suceveancă, membră activă a ATOS, le-a pregătit tinerilor o serie de activități și jocuri interesante și diversificate ce au pus o cărămidă la dezvoltarea lor personală, familiarizându-i astfel cu alternativele de învățare, prin intermediul cărora aceștia își pot îmbunătăți competențele de comunicare, abilitățile sociale și de lucru în echipă.

Aceasta a declarat că „prin activități non-formale, distractive și actractive pentru ei, s-au cunoscut mai bine, au învățat ce înseamnă creativitatea, lucrul în echipă și leadership-ul. Deși puțin timizi la început, aceștia s-au acomodat rapid cu lipsa catalogului și cu mediul non-formal de învățare.

Activitățile de acest tip ajută tinerii să se descopere, să se manifeste liber, să se refugieze în propriile aspirații și aptitudini și să-și afle propriile valori, susținându-i astfel în metamorfoza lor din tineri activi în adulți valoroși”.

Daniela Nistor a mai spus că pentru a se putea dezvolta frumos, tinerii au nevoie de sprijin, de înțelegere, de activități deosebite, adaptate nevoilor lor și, nu în ultimul rând, de un grup de prieteni care împărtășesc aceleași valori ca și ei.

„Prin intermediul ATOS încercăm să oferim tinerilor șansa de a-și lărgi și completa orizontul prin diversele activități organizate”, a completat tânăra. Coordonatorul ATOS, pr. Justinian Cojocar, s-a arătat încântat de implicarea tinerilor, de hotărârea și de entuziasmul lor. „Ei sunt cu adevărat o familie. Îi văd uniți și implicați. Cu ei am pornit la treabă și cu ei voi continua. Așteptăm, în continuare, mult mai mulți tineri care să vină în asociație”, este de părere pr. Justinian Cojocar.