Cel mai nou cartier pentru tineri înfiinţat de municipalitatea suceveană, pe dealul Tătăraşi, va beneficia de anul viitor de reţele de apă şi canalizare, ca urmare a semnării contractului de proiectare şi execuţie pentru această lucrare.

„Am semnat, în sfârşit (după două luni de contestaţii), contractul de proiectare şi execuţie a proiectului <Alimentare cu apă şi canalizare cartier pentru tineri zona Tătăraşi>, cu firma care a câştigat licitaţia, SC Euskadi SRL Timişoara. Valoarea contractului este de 1.941.553,57 de lei + TVA, iar durata de realizare nouă luni”, a anunţat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Iniţial, reţelele de utilităţi din cartierul pentru tineri trebuiau să fie făcute din fonduri europene, dar cum aprobarea finanţărilor întârzie să apară, s-a luat decizia ca lucrarea să fie făcută din fondurile proprii ale municipalităţii.

„Aşa cum se ştie, în primăvară, am ieşit din proiectul european la nivel judeţean pe apă şi canalizare (care încă nu este aprobat), în ideea de a debloca mai repede  lucrările de asfaltare şi alimentare cu energie electrică, care nu se pot finaliza astăzi în cartierul Europa, pe trei străzi, din cauza lipsei apei şi canalizării. Din păcate, au fost contestaţii la licitaţie şi am pierdut două luni în care se putea lucra. Sperăm să recuperăm în primăvară timpul pierdut. Doamne ajută!”, a adăugat edilul sucevean.

Cele patru străzi pe care urmează să fie extinse reţelele de apă şi canalizare sunt Viena, Berlin, Madrid şi Londra.

Cartierul Europa a apărut pe Dealul Tătăraşi prin atribuirea în folosinţă gratuită, către tineri, a 142 de parcele de câte 300 de mp beneficiarilor Legii 15/2003, iar toate cele cinci străzi înfiinţate acolo au nume de capitale europene.