Un echipaj din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus a interceptat luni, în jurul orei 07.30, pe DJ 209G, strada Calea Bucovinei, un autoturism care circula din direcţia comunei Straja spre centrul oraşului, despre care existau date că transportă ţigarete de contrabandă.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Rădăuţi. Cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, în interior au fost găsite 2.980 de pachete de ţigarete marca Malboro, fără mărci fiscale.

Faţă de suspect s-a dispus luarea măsurii reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca marţi să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, cu propunerea luării măsurii preventive a controlului judiciar.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”contrabandă”.