Vestea pierderii alegerilor de către liderul PSD, Viorica Dăncilă, a fost primită cu resemnare la sediul PSD Suceava. La anunțarea rezultatelor exit poll-urilor, la sediul PSD Suceava se aflau liderul județean, senatorul Ioan Stan, parlamentarii Ilie Niță și Maricela Cobuz, dar și alți membri de partid. După anunțul că alegerile au fost câștigate de candidatul PNL, Klaus Iohannis, liderul PSD Suceava, Ioan Stan, a remarcat faptul că social-democrații și-au păstrat voturile cu care au câștigat alegerile parlamentare din anul 2016. Ioan Stan a spus că decizia electoratului este suverană, iar de acum înainte PSD va face o opoziție adevărată. „Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au acordat votul PSD. Cele peste trei milioane de voturi sunt voturile cu care noi am reușit să câștigăm alegerile parlamentare. Deci ne-am conservat acest bazin electoral. În condițiile în care toate partidele au fost împotriva noastră. Respectăm decizia electoratului. Electoratul este suveran pentru noi. Spre deosebire de ceilalți, care în 2016, din prima zi au căutat să ne pună numai piedici. Vom face o opoziție cu adevărat. Ceea ce mă supără pe mine este că acel sentiment de ură și dezbinare a învins acel sentiment de bună înțelegere pe care l-am practicat pe întreaga perioadă a guvernării PSD și a campaniei electorale. Încă o dată le mulțumesc tuturor celor care au votat, am luat act și ne conformăm deciziei electoratului”, a declarat Ioan Stan.