Un bărbat a fost prins de poliţie în timp ce încerca să fure cablu de telecomunicaţii.

Miercuri noapte, în jurul orei 00.30, polițiștii Formațiunii de Ordine și Siguranță Publică din cadrul Poliției orașului Siret, în timp ce se aflau în timpul serviciului de patrulare pe raza orașului Siret, s-au deplasat în zona Cartierului Pădureni, unde au constatat că pe strada 9 Mai, pe partea dreaptă a drumului, atârnă două cabluri care împiedică circulația autovehiculelor.

Polițiștii au efectuat verificări în zonă și au observat la lumina farurilor, pe partea dreaptă a străzii 9 Mai, o persoană care a sărit șanțul înspre drum și care imediat ce a observat că mașina care a oprit era o autospecială de poliție, a sărit înapoi șanțul pe terenul din partea dreaptă a străzii.

După un zid de beton din partea dreaptă a străzii, polițiștii au observat o persoană întinsă pe burtă, care la vederea polițiștilor s-a ridicat și a fugit pe terenul din direcția opusă drumului. S-a procedat la somarea și urmărirea persoanei în cauză, iar după o urmărire pedestră de circa 150 metri s-a reușit prinderea și imobilizarea persoanei suspecte, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Şcheia.

La fața locului s-a constatat că pe partea dreaptă a străzii 9 Mai, cablul de telefonie fixă a fost secționat și a fost sustrasă o bucată de cablu de circa 135 de metri.

Reprezentanţii firmei de telecomunicaţii, chemaţi la faţa locului, au estimat că prejudiciului cauzat se ridică la suma 11.000 de lei.

Cercetările sunt continuate  sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,furt calificat”.