Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a dat startul campaniei de plantare în județul Suceava. Campania a început de astăzi, la depozitul de deșeuri ecologic de la Moara, acolo unde alături de Gheorghe Flutur au fost și angajați ai operatorului și din Unitatea de Implementare a Proiectului SMID. Flutur a spus că în această locație se vor planta câteva mii de puieți de talie mare pentru a crea un gard viu perimetral, o perdea, în jurul depozitului.

„Consider că este foarte important să facem acțiuni de plantare cât mai ample. Voi propune în prima ședință a Consiliului Județean să acordăm premii primăriilor care vor planta suprafețe mari, în special pe terenuri degradate. Plantarea unui copac este un gest care trebuie apreciat”, a spus șeful administrației județene.

El a adăugat că Direcția Silvică Suceava va putea sprijini această campanie de plantare oferind puieți de diferite specii, în funcție de zonă. Gheorghe Flutur a declarat că această campanie va continua în zilele următoare în tot județul.