Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, le-a solicitat, vineri,  autorităților publice locale care mai au în stoc produse de igienă din pachetele distribuite cu titlu de ajutoare de la Uniunea Europeană, să le pună la dispoziția persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu sau în carantină instituționalizată, pe raza localităților lor. „Aceasta presupune prezentarea anchetelor sociale care dovedesc calitatea de persoane aflate în situații critice de viață, precum și a documentelor emise de Direcția de Sănătate Publică Suceava care atestă situația temporară de vulnerabilitate în care se află”, a informat prefectul, printr-un comunicat de presă.

 De asemenea, Alexandru Moldovan le-a solicitat autorităților executive din administrația publică locală ca, împreună cu medicii de familie, să monitorizeze zilnic, telefonic, persoanele aflate în izolare voluntară la domiciliu, sub aspectul stării de sănătate, precum și din punct de vedere al respectării autoizolării.

 Pentru ducerea la îndeplinire a celor două măsuri dispuse, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a pus la dispoziția autorităților publice locale datele de identificare pentru persoanele izolate voluntar la domiciliu sau carantinate instituțional.

Ambele măsuri dispuse de prefectul județului Suceava sunt în concordanță cu prevederile Ordinului Comandantului Acțiunii nr. 74525/ 18.03.2020 și Ordonanței militare nr. 1/2020 privind unele măsuri de primă urgență care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri.