Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat că încercarea liberalilor de la finalul săptămânii trecute de a-i spăla imaginea lui Gheorghe Flutur a fost un eșec din toate punctele de vedere. Ioan Stan a făcut referire la vizita pe care premierul României, Ludovic Orban și mai mulți miniștri au efectuat-o în județul Suceava. „Cred că suntem cu toții de acord că am asistat la un eveniment penibil în care demagogia și-a dat mâna cu minciuna, încercând împreună să manipuleze electoratul sucevean în speranța că poate, poate actualul președinte al CJ Suceava va mai prinde un mandat. Nu este cazul. Ba mai mult, considerăm că penibilul aceste vizite i-a dăunat și mai mult imaginii deja dezastruoase pe care domnia sa o are în ochii sucevenilor”, a spus Ioan Stan. El a arătat că Ludovic Ludovic Orban s-a declarat încântat că centura Sucevei a fost dată în folosință, deși această investiție a fost finalizată după ani de zile cu ajutorul banilor alocați de guvernul PSD și nu de guvernarea liberală. „Dar deja suntem obișnuiți cu obiceiul celor de la PNL de a se lăuda cu munca altora, așa că nu ne miră. Numai că, dacă tot a mers pe centura Sucevei, de ce nu s-a uitat premierul Orban la clădirea Casei Corpului Didactic, obiectiv aflat în construcție în mijlocul câmpului, început în primul mandat de președinte al CJ Suceava a lui Gheorghe Flutur? Clădirea respectivă nu numai că nu este finalizată după atâția ani, dar nici nu există o explicație logică pentru ce a fost construită acolo, pe un teren viran, la câțiva km depărtare de oraș și de absolut orice serviciu de utilitate publică. Nu are acces la energie electrică, la apă, la gaz, la nimic. E doar un exemplu de risipire iresponsabilă a banului public și poate nu ar strica ca actuala guvernare să facă niște controale pentru a vedea cum s-au cheltuit banii contribuabililor acolo”, a precizat liderul PSD.

Ioan Stan a adăugat că ajuns la șoseaua de centură a municipiului Rădăuți, premierul a asistat la un moment artistic „à la Gheorghe Flutur”, care nu a mai scris cu oi pe dealuri, nici nu a comandat un bust în gheață al premierului, însă a invitat o tânără să interpreteze la vioară „Balada” lui Ciprian Porumbescu. „Având în vedere că această compoziție a fost interpretată ultima oară public la mormântul Arhiepiscopului Pimen, ne întrebăm  retoric dacă nu am asistat cumva la înmormântarea politică simbolică a PNL-ului și implicit a lui Gheorghe Flutur? În rest, aici nu s-a mai întâmplat nimic. Au făcut promisiuni și au plecat mai departe”, a precizat Ioan Stan. El a adăugat că la Vatra Dornei, premierul Orban a crezut de cuviință să facă referire la centrala pe gaz a orașului, considerând că este depășită moral și i s-a părut lipsit de logică că o asemenea investiție a fost făcut acolo, deși orașul nu are gaz. „Îi amintim domnului Orban că însuși protejatul său, Gheorghe Flutur, cât a fost ministru al Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a oprit traversarea conductei de gaz dinspre Pojorâta spre Vatra Dornei, în acel moment decizia aflându-se în mâna lui. Or acest aspect a fost rezolvat tot de noi, cei de la PSD, când am fost la guvernare. E rușinos să conduci un guvern și să nu te informezi înainte de a vorbi, domnule Orban”, a declarat Stan.

El a subliniat faptul că în urma acestei vizite a premierului, cu scop pur electoral, nu a rămas nimic concret pentru suceveni, în afară de fotografiile făcute de premier cu fiecare primar în parte și cu promisiunile de mai bine ale lui Gheorghe Flutur, promisiuni care coincid cu cele din 2016 și care nici până în ziua de azi nu au fost puse în practică.