Apele s-au revărsat violent, marți seară, fiind inundate mai multe gospodării la Capu Codrului-Păltinoasa și în comuna Capu Câmpului.

La Capu Codrului, după o ploaie torențială, drumul din sat a fost inundat, la fel și numeroase gospodării. În unele zone, apa a fost de peste un metru. Mulți localnici, disperați ca apa să nu le intre în casă, și-au ridicat baraje improvizate la porți. La Capu Codrului, albia unui pârâu este deviată spre drumul de acces, iar de aici se ajunge la inundări. Albia trebuie adusă pe cursul de acum 40-50 de ani pentru a nu mai fi probleme, spun localnicii.

Pompierii militari au anunțat că intervenit marți noapte și în comuna Capu Câmpului, cu motopompe pentru evacuarea apei din 15 beciuri, 3 curți, 2 fântâni, o locuință și un garaj. De asemenea, a fost decolmatat un podeț, de pe raza aceleiași localități. Fenomenele meteorologice din noaptea de marți spre miercuri au determinat 54 de intervenții ale pompierilor militari pentru evacuarea apei din gospodării în zona localității Putna, zona comunei Capu Campului și zona municipiului Vatra Dornei.

Din cauza ploilor, circulația de pe DN 2E, drumul care leagă Gura Humorului de Fălticeni, a fost serios afectată, la Capu Codrului-Păltinoasa. Pe fondul ploilor abundente, o viitură formată de pe versanți a traversat corpul drumului, carosabilul fiind acoperit de apă și aluviunil.

Echipele Secției Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc au intervenit pentru degajarea carosabilului. Circulația a fost afectată în jur de 30 de minute.