În contextul prelungirii stării de alertă, începând cu data de 17 iulie 2020, nu există reguli noi în ceea ce privește viața religioasă. Patriarhia Română reamintește îndrumările date în 17 iunie a.c., privind participarea credincioșilor la sfintele slujbe în interiorul şi în exteriorul lăcașurilor de cult:

Accesul credincioșilor în lăcașurile de cult

  1. Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici şi sărbători, se săvârşesc în interiorul bisericii, accesul realizându-se în așa fel încât între credincioși săfie o distanțăde 2 m în orice direcție (4 mp pentru fiecare credincios). Dacă numărul credincioşilor este mai mare decât spațiul interior disponibil, ceilalți credincioşi vor asculta slujba stând în exteriorul bisericii, slujba fiind transmisăla difuzoare sau clericii vor săvârşi slujba în aer liber (în curtea bisericii).
  2. Pentru credincioşii care urmăresc slujba în exteriorul bisericii, distanța între ei va fi de 1,5 m în orice direcție.
  3. În interiorul bisericii, folosirea măștilor de protecție este obligatorie pentru toți participanții la slujbe, cu excepția slujitorilor bisericești care rostesc rugăciuni, predicăsau cântăla strană.
  4. Lăcașurile de cult vor fi deschise zilnic credincioșilor pe întreaga perioadăa săptămânii, astfel încât preoții slujitori săpoatărăspunde tuturor solicitărilor credincioşilor privind Spovedania, Împărtășania individualăși citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuinţe. Astfel, se va evita aglomerația credincioşilor la slujbele de sâmbătăşi duminică.
  5. Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală şi Spovedanie, în afara perioadelor în care se desfășoarăslujbe în biserică, vor respecta distanţa de 2 m, așteptând pe un singur rând. Distanța de 2 m între douăpersoane urmeazăa fi respectatăde la intrarea în bisericăpânăla părăsirea ei.
  6. Persoanele având COVID – 19, persoanele care prezintă simptome de infecție, persoanele aflate în carantină, precum şi persoanele care au avut contact cu o persoană infectată nu pot intra în biserică şi nici nu pot participa la vreo slujbă, acestea fiind rugate stăruitor sărămână acasă, pentru a nu răspândi boala. Însă, pot urmări slujbele acasă prin intermediul televiziunii sau internetului (online). Spovedirea şi Împărtășirea acestor persoane se va face la domiciliu sau la spital, cu respectarea tuturor reglementărilor sanitare aplicabile.
  7. De asemenea, nu se permite accesul în lăcașul de cult persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).
  8. Ordinea, disciplina, igiena și respectarea acestor măsuri vor fi asigurate prin angajați sau voluntari desemnați ai bisericii respective.
  9. Spovedania credincioșilor și citirea unor rugăciuni pentru aceștia în bisericăse vor programa din timp, spre a evita aglomerările de persoane. Atât preotul duhovnic, cât și credinciosul care se spovedește vor utiliza mascăde protecție și vor menține distanța fizicăsanitarăde 2 m. Se recomandă, date fiind dimensiunile reduse ale majorității bisericilor și caracterul secret al Spovedaniei, ca în bisericăsărămânădoar preotul și penitentul.
  10. Credincioșii ortodocși români care nu pot participa fizic la slujbele Bisericii pot urmări Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgiceoficiate în Catedrala Patriarhală la posturile TRINITAS TV şi Radio TRINITAS ale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.

Folosirea spațiului liturgic

  1. La intrarea şi ieșirea din biserică sănu fie necesarăatingerea/prinderea uşii cu mâna. Acolo unde este posibil, ușa de intrare trebuie săfie diferităde cea de ieșire, pentru a se evita intersectarea credincioșilor.
  2. La intervale de patru ore, potrivit dispozițiilor autorităților, lăcașul de cult urmeazăa fi bine aerisit.
  3. La intrarea în biserică, vor fi amplasatesoluții de dezinfectare, iar fiecare credincios care intră în biserică îşi va dezinfecta mâinile.
  4. Până la normalizarea situației, nu se vor organiza agape în biserică sau în spaţiile anexe ale acesteia, dar se pot distribui pachete cu hrană, ambalate igienic.
  5. Lapangarul bisericii va sta o singură persoană care va purta mască de protecţie şi mănuşi. Se va evita contactul direct al acestei persoane cu credincioşii din biserică. Ca măsură de siguranţă (acolo unde locul destinat pangarului nu este un spaţiu închis), se recomandă montarea unui panou protector din plexiglas cu o deschizătură la partea inferioară.
  6. Pentru accesul lalumânărar, se va evita aglomerarea de persoane, prin păstrarea distanței fizice de 2 m.

Desfășurarea slujbelor, reguli pentru săvârşirea Sfintei Liturghii

  1. Obiectele liturgice folosite la slujbe se vor curăți înainte și după terminarea slujbelor, iar stranele și pardoseala vor fi, de asemenea, curăţate.
  2. Activitatea social-filantropică sau caritabilă a parohiilor şi mănăstirilor se va adapta la noile nevoi sociale şi medicale, respectiv sprijinirea persoanelor care nu se pot deplasa în vederea aprovizionării cu alimente sau medicamente, dar cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi protecție stabilite de autorităţi.

Măsurile prezente au ca scop să protejeze propria noastră sănătate şi sănătatea celor din jurul nostru. Viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar noi avem datoria de a le apăra și cultiva cu responsabilitate permanentă.

(Cancelaria Sfântului Sinod, 17 iulie 2020)