Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a convocat miercuri, la Zaharești, în comuna Stroiești, constructorul care a câștigat licitația pentru executarea lucrărilor la drumurile județene incluse în proiectul Axei strategice Suceava – Iași, pentru o discuție privind stadiul lucrărilor. La întâlnire a fost convocată și firma care execută în zonă lucrări la rețeaua de apă-canal.

„Având în vedere că sunt în execuție ambele proiecte, s-a discutat despre o punere de acord a celor doi constructori astfel încât să rezulte o organizare de șantier eficientă care să ofere front de lucru optim atât pentru cei care execută lucrări la drumuri, cât și pentru cei care lucrează la rețeaua de apă-canal. Urmează să fie modernizat drumul, dar în aceeași perioadă vor fi executate și lucrări de curățare șanțuri, pâraie și vegetație din unele zone mlăștinoase”, a declarat Gheorghe Flutur. El a solicitat constructorilor să intre cât mai repede la lucrări în Zăhărești. „Cum sunt mai mulți constructori, se vor organiza pe loturi, începând de la ieșirea din Suceava, spre Moara, Frumoasa, Liteni - Moara,  Zaharești, Stroiești și așa mai departe până la Dărmănești”, a precizat șeful administrației județene. El a adăugat că același grup de firme a început lucrările și pe tronsonul Dolhasca-Suceava, unde, de asemenea, toate firmele se vor organiza pe loturi pentru a lucra la Dolhasca, Liteni, Udești, Bosanci și Ipotești, până la intrarea în  Suceava.

Gheorghe Flutur a adăugat că întregul proiect este în valoare de peste 46 milioane euro. „Am fost nevoiți să reluăm licitația, iar ca urmare a consecințelor Ordonanței de Urgență 114 dată de Guvernul PSD, care a dus la creșterea costurilor, noi a trebuit să facem un credit și să contribuim cu peste 10 milioane de euro la proiect. Știm cât de mare este așteptarea populației din aceste zone și, tocmai de aceea, am cerut constructorilor să nu piardă nici o zi și să-și mobilizeze aici toate forțele”, a încheiat Gheorghe Flutur.