Un echipaj de poliție de la Vatra Dornei, care acționa în trafic duminică seară pe DN 17, la Iacobeni, a realizat o captură mare de cherestea după ce a oprit pentru control un autotractor. Polițiștii au aplicat și o amendă mare, în total firma transportatoare având de suportat un ”minus” de aproximativ 10.000 de euro. În jurul orei 18.00, patrula de la Secția 15 Rurală Vatra Dornei a oprit pentru control un autotractor Mercedes Benz Actros, cu semiremorcă, care transporta cherestea molid. La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 57 de ani, din comuna Cornu Luncii, care a prezentat pentru marfa transportată un aviz de însoțire emis de o firmă din Mălini, cu punct de încărcare în satul Sasca Nouă, comuna Cornu Luncii.

Polițiștii au constatat că avizul de însoțire nu era înregistrat în aplicație, nu avea consemnate codul unic, data și ora plecării transportului și valabilitatea avizului de însoțire. Polițiștii au condus vehiculul greu, sub escortă, la depozitul Ocolului Silvic Iacobeni, unde personalul silvic a procedat la inventarierea materialului lemnos transportat, rezultând o cantitate de 52,5 mc cherestea molid.

Concluzia anchetatorilor a fost că operatorul economic emitent al avizului de însoțire a dispus și efectuat transportul de material lemnos, cu un aviz de însoțire care nu avea proveniență legală. Firma din Mălini a fost amendată cu 10.000 lei și totodată s-a dispus confiscarea cantității de 52,5 mc cherestea molid, in valoare de aproape 38.000 de lei, care a fost predată în custodia personalului silvic din cadrul Ocolului Silvic Iacobeni.