Scenariile de funcționare pentru unitățile de învățământ din județul Suceava au fost reanalizate, vineri, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava. Conform propunerilor formulate de consiliile de administrație ale unităților școlare din județul Suceava, avizate de Inspectoratul Școlar Județean și Direcția de Sănătate Publică, în săptămâna 28 septembrie – 2 octombrie a.c., vor funcționa în scenariul roșu următoarele entități: în orașul Siret - Clubul Copiilor, Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă”, Grădinița cu Program Normal „Luminița”, Școala Gimnazială „Petru Mușat” și Grădinița cu Program Normal Siret. În municipiul Suceava, rămâne pe scenariul roșu Colegiul Național „Mihai Eminescu”, iar în municipiul Vatra Dornei, Școala Gimnazială Nr. 2.