Liderul PSD Suceava și candidatul acestui partid pentru funcția de primar al municipiului reședință de județ, Dan Ioan Cușnir, i-a solicitat actualului edil Ion Lungu să prezinte documentele pe care le-ar fi depus pentru obținerea fondurilor europene în vederea reabilitării parcului Șipote. „Actualul primar, Ion Lungu, încearcă să se prezinte ca fiind responsabil şi cu experiență. În realitate în loc de experiență ne demonstrează că are doar vechime, iar în loc de responsabilitate ne arată dezinteres, management deficitar și periculos”, a spus Dan Ioan Cușnir. El a declarat că este foarte bine că parcul Șipote a fost transferat municipiului Suceava, nimeni nu contestă acest lucru, toți parlamentarii suceveni susținând acest demers. „Însă este evidentă strategia PNL-ului de a întârzia acest transfer fix înainte de alegerile locale pentru a încerca să compenseze realizările subțiri ale actualei administrații locale”, consideră Cușnir.

Candidatul PSD pentru funcția de primar al Sucevei a arătat că această abordare electorală este confirmată și de modul în care primăria a prezentat un proiect de studiu de fezabilitate pentru amenajarea parcului. „După ce propunerea a fost primită cu răceală de către suceveni, care preferă în mod evident o variantă mai participativă a unui concurs de soluții, Ion Lungu a mințit spunând că a făcut acest studiu <pentru a prinde rând la fonduri europene>. Este fals! Fondurile europene nu funcționează cu rezervare din timp”, a explicat Dan Ioan Cușnir. El a adăugat că încă nu există detalii privind exercițiul bugetar 2021-2027, care vor fi liniile de finanțare și cum se vor gestiona instituțional.

„Ion Lungu s-a dat de gol că nu a înțeles cum funcționează finanțările europene. Aceasta este explicația faptului că Suceava se află la coada listei cu orașele care au atras fonduri europene, cu mult în spatele Botoșaniului sau și mai rușinos, atrăgând doar jumătate din cât a atras un orășel ca Turda!”, a precizat Cușnir. El i-a solicitat lui Ion Lungu să facă public documentul depus și înregistrat la Agenția de Dezvoltare Regională Nord Est, respectiv „fișa de proiect”, pentru a informa comunitatea suceveană despre unul dintre proiectele majore din următorii ani.