Candidatul PMP pentru Primăria Suceava, Marian Andronache, le-a transmis sucevenilor, la final de campanie electorală, că la alegerile de duminică pot să facă schimbarea în bine a municipiului. „Acum, am rămas doar doi în cursă. Sucevenii au două variante: să lase orașul să rămână așa cum a fost sau să producă schimbarea! Le transmit că votul lor este decisiv, va face diferența și nu trebuie irosit. Este un punct de cotitură pentru soarta Sucevei. Oamenii au de ales: trecut sau viitor?”, a declarat Marian Andronache. Candidatul PMP a spus că are capacitatea și oamenii pregătiți lângă el pentru a face din Suceava un oraș sănătos, educat, viu din punct de vedere cultural. Pot să fac din Suceava un oraș prietenos pentru părinții și bunicii noștri și atractiv pentru tineri. Împreună, transformăm Suceava într-un oraș de 10, un oraș cu adevărat european. Împreună contăm!”, a încheiat Marian Andronache.