Deputatul USR Daniel Popescu, a declarat că din punctul său de vedere Consiliul Județean și primăriile din județ sunt repetente la investiții în crearea locurilor de muncă. “În ultimii 30 de ani, consiliul județean și primăriile din județul Suceava mai degrabă au distrus industria locală și nu au făcut investiții în crearea de locuri de muncă. Din cei circa 750.000 de locuitori ai județului, avem puțin peste 110.000 de angajați, ceea ce este extrem de puțin! Din păcate, sucevenii au fost nevoiți să își construiască o viața mai bună peste hotare și în orașele mai dezvoltate din România. Lipsa locurilor de muncă este acută, la fel și proiectele mari care să dezvolte județul Suceava. Vorbim despre o criză de viziune la nivel județean, dar și lipsa de competență și interes a aleșilor locali. Consecințele dezastrului le cunoaștem cu toții: peste 200.000 de mii de suceveni lucrează în străinătate, iar fenomenul migrației pare de neoprit. Sunt convins că, din 28 septembrie, USR PLUS va face diferența în administrația suceveană”, a spus Daniel Popescu. El a fost completat de Radu-Adrian Rey, candidat al alianței USR PLUS la primăria municipiului Vatra Dornei, care a spus că „îmi doresc să transformăm împreună municipiul Vatra Dornei într-o stațiune montană model pentru România și Europa, să redăm strălucirea stațiunii construite acum 160 de ani, cu un nivel ridical al calității vieții și atractivității pentru cetățeni, tineri, turiști și investitori. Trebuie să oprim proiectele precum groapa de gunoi din pasul Mestecăniș, pentru că va distruge întreaga economie locală. Vrem să creăm locuri de muncă prin atragerea de proiecte europene și dezvoltarea industriei locale”. De asemenea, candidatul la primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc, Ștefan Pavăl, a precizat că "pot să aduc bani și proiecte europene pentru orașul nostru. Vreau să înființez un birou de consultanță pentru atragerea fondurilor europene, care va acorda asistență Primăriei, dar și locuitorilor care doresc să aplice pentru astfel de proiecte. Doresc să aducem locuri de muncă în orașul nostru, să extindem spitalului municipal, inclusiv în construirea unei secții de îngrijiri paliative pentru câmpulungeni și localitățile învecinate”. În același timp, candidatul alianței USR PLUS la primăria municipiului Rădăuți, Ionuț Agape, a spus că “municipiul Rădăuți și localitățile învecinate au o infrastructură rutieră foarte proastă. Ca primar vreau să investim în proiecte de infrastructură, să aducem investiții externe, voi susține dezvoltarea agriculturii și industriei locale. Ne vom asigura că asfaltarea și garanția lucrărilor va respecta standardele din domeniu, astfel încât să reziste în timp. Mai vrem transparență cu privire la alocarea și cheltuirea bugetului local, cât și în activitatea Primăriei și cea a Consiliului Local. Digitalizarea serviciilor primăriei va aduce transparență și eficiență în activitatea instituției. Mai vrem să organizăm sesiuni de dezbateri publice în care cetățenii să poată colabora cu autoritățile locale pentru întocmirea priorităților financiare -- bugetare participativă”. Nu în ultimul rând, candidatul alianței USR PLUS la primăria municipiului Fălticeni, a precizat că “vreau și trebuie să ridicăm Fălticeniul la locul pe care-l merită. Orașul are nevoie de oameni care să utilizeze cu folos banul public, prin lucrări trainice, dar mai ales de conducători care să aducă bani europeni în oraș, nu doar să încaseze taxe și impozite pe care să le cheltuie după bunul lor plac. Avem nevoie de șosea de centură, de locuri de muncă, de o primărie deschisă către cetățeni și de confort urbanistic. Fălticeniul merită o schimbare. Orașul nostru de suflet nu a fost niciodată sărac, doar a fost ținut în sărăcie”.