Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că poate să afirme, fără falsă modestie, că încă este „o locomotivă în PNL”. Gheorghe Flutur a făcut referire, astfel, la rezultatul obținut de PNL Suceava la alegerile locale, atât la cele pentru președinția Consiliului Județean, pentru deliberativul județean, unde liberalii au majoritate, cât și la cele pentru funcțiile de primar. Flutur a subliniat faptul că PNL a câștigat alegerile în județul Suceava cu un scor cu aproximativ 7% mai mare decât cel obținut de PNL la nivel național, deși „prin aprilie, la bursa de pariuri, foarte mulți ne dădeau la pierzători”. „Faptul că am reușit să ne ridicăm este datorită populației județului, care a înțeles corect mesajul, nu cel trunchiat, răutăcios sau ultra-politizat în perioada pandemiei. Și eu vreau să le mulțumesc pentru alta”, a declarat liderul liberalilor suceveni.

El a spus că în pofida „acestor pariuri”, poate să spună, fără falsă modestie „că nu am fost, ci sunt încă o locomotivă și la nivel județean și, dacă vă raportați, și la nivelul a foarte multe localități”. „Nu mi-o iau în cap și o spun doar cu cifrele în față. Este foarte important acest lucru și de aceea voi fi în continuare foarte-foarte optimist și voi în fruntea bătăliei și la alegerile parlamentare”, a declarat Gheorghe Flutur.

El a spus că vrea ca PNL Suceava să facă un scor foarte bun la alegerile parlamentare care vor urma. „Vrem să dăm cât mai mulți parlamentari liberali pentru că avem nevoie de Guvern pentru a se întâmpla lucruri bune la Suceava. Uitați-vă că numai de când a venit Guvernul liberal am deblocat marile proiecte, că vorbim de proiectul de apă și canal, de un sfert de miliard de euro, sau că vorbim de gazul metan de la Vatra Dornei. Sau că vorbim de centurile ocolitoare care intră în linie dreaptă, în procedurile privind licitațiile pentru executarea lor. Toate chestiunile astea s-au întâmplat în ultimele luni, sub guvernare liberală. E nevoie ca de aer de un Parlament majoritar liberal, care să dea un guvern liberal pentru a se întâmpla lucruri bune în Suceava și nu trageri de timp, așteptări și învinovățiri, sau găsiri de scuze, că lunecă centura, că plouă pe Rarău și nu se poate termina la timp pârtia și așa mai departe”, a declarat Flutur.

El a spus că în ultimele luni de guvernare liberală s-au întâmplat numai lucruri bune pentru județul Suceava. Gheorghe Flutur a făcut referire și la hotărârile de Guvern pentru modernizarea vămii Siret și la cea pentru modernizarea taberei de la Bucșoaia, din orașul Frasin.