Aproximativ 700 de elevi și profesori de la Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava s-au implicat, în perioada 16-22 noiembrie 2020, în activități ce au avut ca temă „Educația Globală”. În acest fel, elevii și cadrele didactice au marcat Săptămâna Educației Globale, cu scopul de a dezvolta o comunitate de învățare în care se încurajează cooperarea, toleranța și în care să se dezvolte abilități pentru o cetățenie globală participativă.

Printre profesorii implicați în activități se numără: Adrobotoaei Elena – consilier educativ, Apetrei Daniela – consilier școlar, Caliniuc Adriana, Palaghianu Lavinia Ocsana, Câmpan Adriana, Buțerchi Rodica, Cucu Ancuța, Tănăsan Luminița, Leonte Mariana).

„Uniți prin toleranță” a fost tema uneia dintre acțiunile susținute la nivelul întregii școli, cu implicarea Consiliului Școlar al Elevilor. Pe lângă postere și mesaje pe această temă, elevii au compus la nivelul claselor Imnul Toleranței și a existat o competiție pentru cel mai bun text, cu cel mai profund mesaj.

Elevii au conștientizat cât este de importantă implicarea pentru a produce o schimbare în jurul lor. „Unul dintre obiective a fost conștientizarea rolului nostru de cetățeni într-o lume globalizată. În cadrul concursul interșcolar Imnul Toleranței au fost obținute următoarele premii: Premiul de excelentă: clasa a VI-a F; Locul I: clasa a V-a B; Locul II: clasele a V-a A, a VI-a B și a VII-a D; Locul III: clasele a VI-a A și a VII-a B”, a spus consilier educativ prof. Adrobotoaei Elena.

 

·        Interculturalitate

 

O altă activitate, „Nu-i rău să fii diferit!”, s-a derulat la nivelul clasei pregătitoare D, având ca scop acceptarea diferențelor și conștientizarea faptului că nu este rău să fii deosebit. Elevii au ascultat povestea „Rățușca cea urâtă” de H. Cr. Andersen, din care au învățat să nu trateze oamenii diferit, doar pentru că arată diferit, și au derulat o activitate având ca suport povestea „Elefantul Elmer” de David McKee. Ideile celor mici s-au concretizat în desene și colaje.

„No Bullying – vrem o școală a prieteniei” s-a desfășurat la clasa a VII-a D, pornind de la obiectivele campaniei.

„Lecția de interculturalitatea fost o activitate desfășurată la clasa a VII-a B, concretizată prin scurte clipuri făcute de elevi. Pași spre o lume mai bună a fost o activitate, tot la clasa pregătitoare D, la care cei mici învață cum să fie implicați și conștienți de ceea ce este în jurul lor. Reușita activității, zâmbetul apărut pe fața lor, au demonstrat că pas cu pas putem reuși orice! Chiar dacă sunt mici pot să contribuie la realizarea unei lumi mai bune dacă au pașii potriviți; Drepturi și responsabilități în lumea copiilor (UNICEF) a fost o altă activitate dedicată drepturilor copiilor (UNICEF), la nivelul claselor a V-a, cu participarea Consiliului Școlar al Elevilor și dezbateri pe marginea prezentărilor ppt la clasa a II-a despre importanța drepturilor și responsabilităților elevilor”, a explicat prof. înv. primar Palaghianu Lavinia Ocsana. Filmul cu materiale realizate de elevi se poate urmări aici: https://www.facebook.com/101859221198367/videos/418193599186154.