Sărbătorile religioase din primele zile ale anului 2021 s-au lăsat cu acțiuni în masă ale polițiștilor. Din ”meniu” nu au lipsit sancțiunile, pentru diferite încălcări ale legislației. Acțiunile de control au venit pe fondul sărbătoririlor de Bobotează, Sf. Ioan, dar și Crăciunul de Rit Vechi. La aceste acțiuni au participat și jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

S-a verificat respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în special din zonele aglomerate, unitățile de cazare și unitățile turistice, restaurante, pensiuni dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19. Cu ocazia acestor controale au fost verificate 308 societăți comerciale şi peste 100 de mijloace de transport și s-au aplicat 251 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 61.450 lei.

În zona de munte a județului Suceava unde se sărbătorește Crăciunul pe rit vechi, polițiștii au aflat că la Ulma s-a organizat o ”excursie” la care au participat mai multe persoane, iar mașina cu care circulau ar fi condusă de o persoană care consumase băuturi alcoolice. Mașina marca VW Caravelle a fost găsită, iar după ce s-a pus în mișcare a fost oprită după o distanță de circa 700 de metri. În interior se aflau trei persoane, toate din Ulma, iar la testarea cu aparatul etilotest a șoferului a rezulat o valoare de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la sediul Poliției Orașului Vicovu de Sus. La scurt timp după plecarea polițiștilor cu șoferul băut, autovehiculul marca VW Caravelle a plecat din nou la drum și a fost oprit pentru a doua oară. La volan se afla tocmai unul din colegii de pahar ai șoferului dus la Poliția Vicovu de Sus. Șoferul a refuzat atât să sufle în etilotest, cât și să i se ia probe de sânge. Ambii șoferi s-au ales cu dosare penale.