După 15 ianuarie, conform Strategiei Naționale, începe etapa a doua de vaccinare anticoronavirus.

Conform viceprimarului Lucian Harșovschi, în cadrul Primăriei municipiului Suceava a fost realizat un sondaj privind intenția de vaccinare.
“Sunt servicii din cadrul cărora, în proporţie de 100%, angajații vor să se vaccineze, considerând că este singura modalitate prin care putem elimina virusul din viețile noastre.
Vorbim despre colegii de la: Proiecte Europene, Asociații de Proprietari, Ecologizare, Administrare Străzi, precum și cei de la Transport.
La nivelul întregii primării, majoritatea angajaților vor să se vaccineze, în proporţie de 67,74%. De asemenea, întreaga conducere a primăriei se va vaccina, în proporţie de 100% (primar, viceprimari și secretar general)”, a precizat Lucian Harșovschi, reprezentantul primarului în Nucleul Local de Coordonare a centrelor de vaccinare împotriva COVID-19.
Centrele care vor fi amenajate de primărie și unde se vor putea face vaccinările sunt în sălile de sport ale Școlii Gimnaziale Nr. 9 din Obcini, Colegiului Național “Ștefan cel Mare”, Școlii Gimnaziale Nr. 11 din Burdujeni, Școlii Gimnaziale Nr. 7 din Ițcani.
La acestea se adaugă Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” și Iulius Mall Suceava.
În a doua etapă a campaniei de vaccinare va fi imunizată populația cu vârsta peste 65 de ani, persoanele cu risc ridicat și lucrătorii care desfășoară activități în domenii esențiale.