Cinci persoane care au intrat ilegal în România au fost prinse miercuri la amiază în zona localității Falcău. Cei cinci se deplasau pe jos și intraseră în România din Ucraina după ce au trecut ilegal frontiera de stat. Polițiștii de frontieră au stabilit faptul că este vorba de patru bărbați algerieni, cu vârste între 26 și 44 de ani, și o femeie de 35 de ani, din Ucraina. Prinderea celor cinci persoane a avut loc cu ocazia unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale organizată polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina. În ultima vreme, numărul migranților ilegali prinși de polițiștii de frontieră este în creștere, semn că pe aici este una din rutele folosite de traficanți. Cu o zi mai înainte au fost prinși doi migranți din Eritreea, iar pe data de 2 mai au fost identificați alți doi migranți din Libia, care, de asemenea, trecuseră ilegal frontiera dintre Ucraina și România.