O fetiță în vârstă de 6 ani a fost preluată în stare gravă de un echipaj SMURD și a fost transferată la Spitalul Județean Suceava. Minora care se afla pe bicicletă a fost lovită puternic de o mașină în interiorul localității Mitocu Dragomirnei. Sub mașina care a provocat accidentul se puteau vedea florile de liliac pe care fetița le avea în mână, dar și un șlap cu care aceasta era încălțată. Din primele date, se pare că minora a suferit leziuni destul de grave și a fost preluată în stare critică de echipajul medical. În urma accidentului, și șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a suferit un atac de panică și a fost preluat de un alt echipaj SMURD care l-a transportat, de asemenea, la Spitalul Județean Suceava. La locul incidentului a fost trimisă și o autospecială de descarcerare. Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele accidentului.