Sezonul oficial 2021-2022 în fotbalul autohton va fi deschis de meciurile din primul tur al Cupei României, faza națională. Cele două echipe din județul nostru care vor intra în competiție încă din turul I, este vorba de Juniorul Suceava și Șomuz Fălticeni, se vor întâlni în meci direct, eliminatoriu, miercuri de la ora 17.30, pe stadionul „1 Mai” din Ițcani.

Partida va fi condusă de o brigadă de arbitri care îl va avea la centru pe vasluianul Silviu Gabriel Popa, ajutat de asistenţii Cosmin Viţelaru, din Vaslui şi Ionuţ Melinte, din Iaşi.

Juniorul a ajuns pe tabloul național al Cupei României din postura de câștigătoare a fazei județene a competiției, după ce a dispus in finală, cu scorul de 3-1, de formația ASA Rarău Câmpulung Moldovenesc.

De partea cealaltă, echipa din Fălticeni își propune să depășească performanța de anul trecut, când a atins Turul IV al Cupei României. 

„Avem o echipă schimbată aproape în totalitate, care are nevoie de timp pentru a deveni omogenă. Chiar și așa, ne-am propus în campionat să depășim performanțele din sezoanele precedente, iar în Cupa României, obiectivul nostru este acela de a trece cât mai multe tururi, pentru a aduce cel puțin o echipă de Liga a II-a la Fălticeni”, a declarat directorul sportiv al celor de la Șomuz, Iulian Darabă.

Foresta Suceava și Bucovina Rădăuți vor intra în competiție în Turul II, programat pe 11 august.