Prof. Monica Elena Buculei este noul director adjunct al Colegiului Național Militar ,,Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, începând cu 17 ianuarie 2022, „ca urmare a desfășurării concursului de ocupare a funcțiilor de conducere din învățământul preuniversitar”, după cum a declarat prof. Iulian Negură, purtătorul de cuvânt al instituției.

Ea a preluat funcția de la profesorul de geografie Radu-George Ciumașu, care a asigurat un semestru interimatul postului de director adjunct al Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”. Prof. Ciumașu revine la statutul de profesor de geografie cu normă întreagă la Colegiul Militar.

„Prof. Monica Elena Buculei este un cadru didactic implicat activ în viața colegiului, profesor metodist, coordonator al programelor și proiectelor europene și internaționale desfășurate în colegiu. Doamna prof. Monica Elena Buculei s-a ridicat mereu la nivelul standardelor impuse de colegiul militar, dar și de sistemul de învățământ românesc, având o experiență bogată, de peste 20 de ani, la catedra de limba engleză”, a transmis prof. Iulian Negură, purtătorul de cuvânt al Colegiului Militar.

Acesta a avut doar cuvinte de laudă și la adresa profesorului de geografie Radu-George Ciumașu. „Performanța, dăruirea și munca sunt unele dintre cuvintele ce caracterizează activitatea domnului profesor Radu Ciumașu ca director adjunct al acestui colegiu, în primul semestru al anului școlar 2021-2022. Model de civism şi profesionalism, domnul profesor a reuşit într-un interval scurt de timp să dea un plus de încredere şi de empatie întregului colectiv de profesori şi de instructori militari din colegiu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Colegiului Militar din Câmpulung Moldovenesc. Profesorul de geografie Radu-George Ciumașu de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” este și „Cetățean de onoare al municipiului Câmpulung Moldovenesc”.

„În semn de înaltă prețuire pentru activitatea desfășurată, domnul comandant al colegiului, colonel dr. Romeo-Aurelian Popovici, a mulțumit domnului profesor Radu-George Ciumașu pentru perioada de interimat și i-a urat multe realizări în misiunea asumată doamnei director adjunct Monica Elena Buculei”, au transmis reprezentanții Colegiului Militar.