Deputatul PPU (s-l) de Suceava, Vlad Popescu Piedone, a transmis un mesaj la împlinirea a 15 ani de când România a aderat la Uniunea Europeană. Vlad Popescu a precizat că în acești 15 ani, românii au beneficiat de avantaje pe care nu le-ar fi avut dacă nu ar fi fost cetățeni ai Uniunii Europene. „Fără doar și poate, unul dintre cele mai mari avantaje este că am putut călători în statele membre doar cu buletinul. Ne-a fost ușor să ne facem bagajele și să ne relaxăm în locuri pe care nu credeam că le vom putea vizita așa ușor”, a spus Popescu Piedone. El a adăugat că aderarea la Uniunea Europeană a însemnat și o mai mare transparență în ceea ce privește cheltuirea banului public, lucru de care România avea mare nevoie. Deputatul sucevean a mai precizat că în același timp, prin aderarea la UE, economia României aproape că s-a dublat.

„Sigur, această libertate pe care au avut-o cetățenii români, de a călători mult mai ușor, i-a făcut pe mulți să migreze și să nu mai revină acasă. Acest minus trebuie să-l transformăm într-o nouă abordare în ceea ce privește nivelul de trai din România. Să ne inspirăm de la celelalte state membre, mai dezvoltate decât noi, să implementăm măsuri care să îi facă pe români să se întoarcă și, mai ales, să îi facem pe cei care au rămas să nu plece”, a declarat Vlad Popescu Piedone, care a adăugat că același lucru și-l propune să-l facă pentru suceveni, cei care i-au acordat încredere și l-au dus în Parlamentul României.

Deputatul PPU (s-l) de Suceava a spus că aceste măsuri viitoare trebuie să fie pentru toți românii. „Să le oferim un trai mai bun, siguranță, educație de calitate, servicii medicale la cele mai înalte niveluri. Îmi propun să muncesc și să fac tot ce pot pentru ca medicii, profesorii, IT-ştii, tinerii să nu mai plece. Să le fie bine aici, acasă! Să respectăm și noi valorile fundamentale care stau la baza Uniunii Europene: respect pentru demnitatea umană, libertate, democrație, egalitate, stat de drept și respectarea drepturilor omului, inclusiv cele ale minorităților”, a încheiat Vlad Popescu Piedone.