Elevi și profesori ai Școlii Gimnaziale Nr. 4 Suceava, indiferent de specialitate, au dat curs lecturii de plăcere, pe 15 februarie, la ora 11.00 și la ora 14.00, într-un superb gest unanim de  prețuire și promovare a cărții. Mai mult de atât, conștientizând rolul fundamental pe care îl are lectura în evoluția spirituală și cognitivă a copiilor, dascălii au derulat o serie de activități interesante și atractive, în cadrul proiectului școlii, intitulat ,,Cartea mea de suflet!”.

Am aflat de la coordonatori că proiectul are drept scop stimularea lecturii în rândul copiilor din ciclul primar și gimnazial, înțeleasă ca o activitate relaxantă și plăcută, cu multiple beneficii, ținând cont că ,,Nu este alta mai frumoasă și mai de folos zăbavă decât cetitul cărților”, după cum spunea învățatul Miron Costin.

Proiectul ,,Cartea mea de suflet” a fost coordonat de profesorii Angela-Brîndușa Zegrea și Claudia-Adriana Țuca (consilier educativ), iar dintre cadrele didactice implicate în derularea proiectului, la nivelul colectivelor de elevi, s-au remarcat cu activități deosebite dedicate Zilei Naționale a Lecturii următorii profesori: prof. Miron Crina, prof. Voroniuc Oltița, prof. Preda Monica, prof. Nistor Bogdan, prof. Zofotă Daniela, prof. Miron Cătălina, prof. Vișinar Maria, prof. Corneanu Simona, prof. Buta Irina, prof. Bujor Lenuța, prof. Cătălina Ilișoi, prof. Rogoz Elena, prof. Întorsură Ramona, prof. Jescu Paula, prof. Maftei Felicia, prof. Stanciu Alina, prof. Fodorea Alina, prof. Movilă Lăcrămioara, prof. Moscaliuc Veronica, prof. Mazilu Mirela.

Lectura de calitate a unei cărți implică, după cum se știe, realizarea de către lector a unui act conștient, comprehensiv, critic, astfel încât acesta să poată să împărtășească și altor persoane ideile, mesajul și semnificațiile textului. Din acest motiv, o parte dintre elevii Școlii Gimnaziale Nr. 4 Suceava au avut de realizat postere ale cărții ,,de suflet”, care, pe lângă informațiile legate de autor, titlu sau conținut al cărții,  ilustrează  viziunea subiectivă, creatoare  a fiecărui cititor școlar asupra operei literare citite.

Tot în scopul de a promova lectura unor cărți de calitate, cu un conținut care să respecte particularitățile psihopedagogice ale elevilor aflați la o vârstă fragedă, cadrele didactice ale școlii s-au implicat în realizarea de discuții și dezbateri pe marginea cărților citite de către copii, în cadrul unor cluburi de lectură. Au urmat jocuri de rol, scenete, marionete, târguri gratuite de carte organizate după principiul ,,Citește și dă mai departe!”. „Dacă <a vorbi despre limba română este ca o duminică>, așa cum afirma poetul Nichita Stănescu, a citi în limba română, de Ziua Națională a Lecturii, a fost o sărbătoare a bucuriei, la Școala Gimnazială Nr. 4 din Suceava”, au concluzionat organizatorii activităților de promovare a lecturii.