Doi tineri au scăpat foarte ușor dintr-un accident rutier care putea avea consecințe dramatice având în vedere că mașina în care se aflau s-a răsturnat de mai multe ori și a suferit avarii grave.
Accidentul s-a produs marți seară, în jurul orei 20.00, pe DN 2K, între Arbore și Iaslovăț.
Din cercetările polițiștilor rutieri rezultă că un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Horodnic de Sus, în timp ce conducea un autoturism Ford înmatriculat în Franța, pe DN 2K, pe direcția dinspre Iaslovăț spre Arbore, a intrat cu viteză excesivă în curbă, cauză din care a pierdut controlul asupra mașinii. Autoturismul a pătruns pe sensul opus, apoi pe acostament, după care s-a răsturnat în afara carosabilului, fiind proiectat pe o platformă de pietriș.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere dotată cu echipament pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
După cum se vede și în fotografii, mașina a fost grav avariată. Tânărul de la volan nu a suferit însă nici o leziune, în timp ce pasagera care îl însoțea, în vârstă de 23 de ani, a fost transportată la Spitalul municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticată cu un traumatism cervical și lombar, traumatism de cot, fiind rănită ușor.
Așadar, multă șansă pentru ambii.
Tânărul care s-a aflat la volan a fost verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.
Comentarii