Municipiul Suceava va continua să aibă viceprimar de la USR, chiar dacă în Consiliul Local s-a format o nouă majoritate - PNL, PMP și Pro România.
Primarul Ion Lungu a ținut să evidențieze, în conferința de presă de miercuri, că înlocuirea din funcție a viceprimarului USR, Teodora Munteanu, ”este un subiect închis” care “nu va mai fi reluat pe ordinea de zi a ședințelor de Consiliu Local”.
Demersul de înlocuire a viceprimarului a avut loc săptămâna trecută, când a fost convocată o ședință extraordinară de Consiliu Local, cu un singur punct pe ordinea de zi.
“Am făcut proiectul de hotărâre de înlocuire din funcție a viceprimarului USR pentru că majoritatea PNL-USR nu mai funcționează cum trebuie. Am anunțat că avem o nouă majoritate în Consiliul Local formată din PNL, PMP și Pro România și sunt convins că toți consilierii vor vota așa cum trebuie când venim cu proiecte de hotărâre importante pentru comunitate”, a declarat Ion Lungu.
Pentru înlocuirea din funcție a viceprimarului Teodora Munteanu erau necesare 16 voturi din 23, adică să existe consensul decizional a două treimi din totalul consilierilor locali, ceea ce nu a fost posibil cât timp PSD, care are cinci consilieri, nu a fost de acord, iar USR (3 consilieri) vota clar contra.
Comentarii