La Galeria de artă Zamca va avea loc joi, 3 martie, începând cu ora 16:00, vernisajul expoziției de artă fotografică „6 anotimpuri”, expoziție realizată de artistul fotograf Camelia Iordache.

Artista va expune 27 de lucrări de artă fotografică, ce vor putea fi admirate, gratuit, la Galeria Zamca din incinta sediului Asociației Institutul Bucovina (strada Zamcei, numărul 17, în spate la LIDL Mărășești), în perioada 28 februarie - 28 martie 2022, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-17:00. Camelia Iordache, membru al Asociației Internaționale „Euro Foto Art”, a spus că în fotografie surprinde frumusețea naturii în trecerea ei printre anotimpuri și că dincolo de filtrul aparatului, fiecare imagine a trecut prin filtrul emoțiilor fotografului, transmițând astfel un strop din trăirile acestuia. Titlul expoziției, „6 anotimpuri”, și mottoul evenimentului cultural, „În fiecare dintre noi există mai multe anotimpuri”, reflectă întocmai această viziune a artistei.

„Nu aș fi reușit dacă familia mare a fotografilor nu mi-ar fi fost alături: Ovidiu Ștefeliga, Mihai Fomin, Lăcrămioara Georgeta și Mihai Adrian Frîncu. Mă înclin”, a transmis Camelia Iordache

 

·        Invitați

La vernisajul expoziției de joi, 3 martie, de la Galeria de artă Zamca, vor fi alături de Camelia Iordache și invitați speciali: criticul de artă Delia Leizeriuc și artistul fotograf Toma Bonciu („artistul fotograf care mi-a condus pașii printre anotimpuri”), alături de mulți admiratori ai artistei.

Evenimentul este organizat cu sprijinul maestrului caricaturist Mihai Pânzaru-Pim, în calitate de custode al galeriei, Asociația Bucovina Fotogenică, Clubul Fotografilor Suceveni și Asociația Institutul Bucovina, care din pasiune pentru frumos și artă, lună de lună, își deschide porțile pentru artiștii locali ale căror lucrări merită să fie cunoscute de publicul ce le recunoaște adevărata valoare. Totodată, expoziția se află sub patronajul Euro Foto Art International Association și al Asociației Artiștilor Fotografi din România. Pentru mai multe informații legate de expoziție, persoana de contact din cadrul Asociației Institutul Bucovina este Petru Vasile Gafiuc, președintele organizației, telefon 0230.524.128, e-mail: info@bucovinainstitute.org. De asemenea, sunteți invitați să vizitaţi pagina de Facebook: http://www.facebook.com/i.bucovina şi website-ul www.bucovinainstitute.org, unde sunt postate cele mai recente activități.