La mai puțin de 48 de ore de la remiza din campionat cu HC Dobrogea Sud, de la Constanța, handbaliștii de la Clubul Sportiv Universitar din Suceava vor reveni pe teren pentru a lupta pentru calificarea în sferturile de finală ale Cupei României. Adversara sucevenilor va fi echipa de Divizia A CS Medgidia, partida urmând să se desfășoare marți, cu începere de la ora 18.00, în sala „Iftimie Ilisei” din localitatea constănțeană.

„Pornim cu prima șansă în această dispută pe care o vom trata cu maximă seriozitate. Despre echipa adversă știm că este o formație cu o medie de vârstă foarte scăzută, alcătuită din tineri de perspectivă. Ne așteptăm ca publicul din Medgidia să vină în număr mare la sală ca să-și încurajeze favoriții, așa cum procedează de fiecare dată. Ar fi extraordinar pentru noi să încununăm acest sezon foarte bun pentru noi cu o calificare în Final Four-ul Cupei României”, a declarat antrenorul secund al grupării sucevene, Bogdan Șoldănescu.

În turul precedent, CSU din Suceava a eliminat pe CSU Galați, în vreme ce Medgidia a trecut de Politehnica Iași.

 

Tabloul optimilor de finală:

Dinamo București – Potaissa Turda

CSM Sighișoara – Minaur Baia Mare

CS Medgidia – CSU Suceava

Universitatea Cluj – CSM Vaslui

CSU Pitești – CSM Focșani

Steaua – SCM Poli Timișoara

CSM Făgăraș – CSM Bacău

HC Dobrogea Sud Constanța – CSM București