Un autoturism în care se aflau o femeie și un copil minor a fost implicat într-un accident, marți noapte, pe raza comunei Adâncata. Pompierii militari au primit un apel de urgență în jurul orei 22.30. La fața locului s-a constatat că este vorba de un autoturism intrat într-un cap de pod.

Femeia și minorul au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare.

Intervenția a fost asigurată de militarii Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (B2 și TIM).