Un gest necugetat și făcut din răzbunare i-a adus unui bărbat de 69 de ani un cadou total nedorit: a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor în stare de arest preventiv. Fapta pentru care Silvestru Dumitrescu trebuie să răspundă penal s-a produs pe data de 16 mai, în plină zi, pe terasa unui bar din Cacica. La un moment dat, un client în vârstă de 51 de ani, aflat în stare de ebrietate, a comandat o bere și a desfăcut-o, moment în care l-a stropit cu lichid pe Silvestru Dumitrescu. Acesta a luat totul personal, iar în momentul în care celălalt bărbat părăsea incinta barului la solicitarea barmanului a plecat după el. L-a ajuns pe terasă, unde a scos un cuțit de tip briceag, pe care îl purta asupra sa permanent cu justificarea că îl folosește pentru tăierea alimentelor. Și-a imobilizat victima, pe care a ținut-o cu mâna stângă de gât, iar cu dreapta l-a înjunghiat pe bărbat în zona gâtului și a obrazului. Pentru că totul s-a derulat foarte rapid, persoana atacată nu a avut timp să reacționeze. Un martor a sunat la scurt timp la numărul unic de urgențe și a solicitat trimiterea unei ambulanțe. Bărbatul a fost dus la spitalul din Gura Humorului, iar după ce a primit îngrijiri de specialitate a refuzat internarea. Pentru vindecare, leziunile au necesitat 10-12 zile de îngrijiri medicale, iar procurorul care a preluat ancheta a considerat că viața celui înjunghiat a fost pusă în pericol. Procurorii au făcut precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Comentarii