Ucraineanul care a provocat teribilul accident de la Ipotești de sâmbătă seară avea o alcoolemie uriașă. Potrivit rezultatelor de la probele de sânge care i-au fost recoltate, Ruslan Lutytskyi avea o alcoolemie de 2,17 la mie. Momentan, acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de vătămare din culpă și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. Până în prezent, față de ucrainean nu s-a luat nici o măsură restrictivă.
Dacă șoferul care a provocat tragedia este în libertate, una dintre victime se zbate între viață și moarte. Este vorba de Cătălin Ionuț Hostiuc, un bărbat de 42 de ani, din Ipotești. Acesta este în comă încă din momentul accidentului, iar medicii sunt extrem de rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire. Tot în spital, cu leziuni serioase, este și soția acestuia. Ea a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral nivel mediu, fracturi multiple de bazin, fractură humerus drept și s-a decis internarea pe ortopedie. Internat pe secția neurochirurgie a rămas și un ucrainean de 25 de ani, care se afla pe scaunul din dreapta fața al autoturismului marca Mitsubishi Outlander, care a provocat teribilul accident de sâmbătă seară. Acesta a suferit fracturi la nivelul coloanei cervicale.
După coliziunea dintre Mitsubishi și Dacia Logan, la spital a ajuns și fiica minoră a familiei lovite de ghinion. A fost tratată în Unitatea Primire Urgențe, iar apoi i s-a permis să plece acasă. Cel mai puțin șifonat a ieșit șoferul ucrainean, care a refuzat să fie transportat la spital pentru îngrijiri medicale și a ajuns la Urgențe doar pentru a-i fi recoltate probe de sânge.
Autoturismul condus de Ruslan Lutytskyi, înmatriculat în Ucraina, în timp ce se deplasa pe DJ 208A din Ipotești, dinspre Suceava către Bosanci, a efectuat o depășire hazardată care a condus la accidentul extrem de grav. Șoferul băut și imprudent a depășit un Ford Focus, dar nu a observat că din sens opus circula regulamentar un alt autovehicul, marca Dacia Logan. Șoferul acestuia, un bărbat de 42 de ani, din Ipotești, intenționa să intre către poarta propriei locuințe, moment în care mașina a fost lovită violent de cea condusă de ucrainean. Din impact, autoturismul marca Dacia Logan a fost aruncat în gard, iar apoi s-a oprit pe marginea drumului. În Loganul care a fost lovit chiar în fața casei proprietarului se afla întreaga familie, soț, soție și o fată minoră.
Alarma s-a dat imediat, iar la fața locului au fost chemate ajutoare. A fost nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare ale ISU Suceava, și asta pentru că două persoane erau încarcerate. Având în vederea numărul mare de victime, la fața locului au fost trimise nu mai puțin de cinci mașini ale SMURD și ale Serviciului Județean de Ambulanță. Pentru familia Hostiuc se poate spune că este vorba de un ghinion teribil, pentru că dacă ar fi ajuns acasă mai devreme cu doar câteva secunde ar fi fost cu toții teferi și nevătămați.
Comentarii